TAKE YOUR TIME.

N-am timp să-mi iau timp, am lucruri de făcut.
Ăsta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte când am văzut cana asta.

Mi s-a părut ironic să o primesc într-o perioadă în care eram prinsă cu multe lucruri, agitată și cu mintea alergând la următoarea chestie pe care o am de făcut, următorul task pe care să-l bifez de pe listă, eventual în timp ce îmi mai adaug singură alte câteva.

”Nu-mi stă mie mintea acum la pauze.” Și nu mi-a stat.
A mers așa o vreme, până când au început să mi se încurce ”circuitele” mentale. Până când un gând nu îmi mai mergea de la un capăt la altul, se rupea în alte zece pe parcurs și se îngrămădeau toate împreună, ca într-un ghem de cabluri. Fără început și fără sfârșit.

Iar ghemotocul ăsta din care cu greu reușeam să prind un fir, zumzăia permanent. Un zgomot de fundal, permanent, obositor, ca cel de pe lângă cablurile de înaltă tensiune.
Păcănea și trosnea din când în când, ca atunci când se ating două fire de curent ce nu ar trebui să se întalnească.

Cu soundtrack-ul ăsta pe fundal eram într-o zi când mi-a picat privirea iar pe mesajul ăsta: Take your time.

Alright, I’ll take it.

O să apăs pe butonul de pauză. Pauză de la toate lucrurile presante pe care le am de făcut, de la toate dilemele mai mici sau mai mari care așteaptă rezolvare, de la toate ”urgențele”.

Pauză.

Am scos cutiile cu culori, pensule, hârtii și parcă timpul se dilată și se face linisțe în jur.

Aici zumzăitul din mintea mea se aude mai încet, din ce în ce mai încet.

Iar bucata asta de timp, e doar pentru mine. E a mea, să stau cu mine, să mă ascult cu atenție și să îmi dau seama ce am nevoie.

If you could build your own time capsule, how would it look like? Would you access it?

Dacă s-ar face o pauză în cursa asta contra cronometru în care ești în fiecare zi, cum ar arăta?
În marea de zile cu lucruri de făcut și rezolvat, tu când îți iei timp pentru tine?