Și dacă ai îndrăzni?

Nu știu cum ești tu în perioada asta însă activitățile mele din ultima vreme s-au împărțit în două categorii.

Una e aia în care am nevoie să-mi fac perioada asta mai “festivă” cumva, prin lucruri mici și mărunte. Mai am puțin și pun portocale și scorțișoară și în apă. Ah, pardon, am făcut asta deja – se numește Christmas tea. 😜

​

Cealaltă categorie, e mai complicată. E cea în care mă uit la cum a fost anul ăsta pentru mine. Să văd ce am făcut, ce am reușit, ce am greșit și ce am învățat, ca să le iau cu mine. Să-mi rămână în minte și în suflet.

Cel mai greu îmi e să mă uit la ce am reușit, să le văd și să le simt ca fiind ale mele, să accept că de fapt au fost “o mare scofală”. Lucrez la asta și sunt șanse mari să-mi iasă.

​

În exercițiul ăsta mi-am dat seama și de ce anume îmi pare rău. Când trag linie îmi dau seama că mi-ar fi plăcut să îndrăznesc mai mult, mai repede.

Să îndrăznesc să cred că pot, că merit, că sunt suficientă. Să îndrăznesc să cred că o să mă ridic, o să mă scutur puțin de praful de “failure” și o să merg mai departe. Să îndrăznesc să cred că nu trebuie să fiu altfel decât sunt, ca anumite lucruri să-mi devină posibile.

Asta mi-ar fi plăcut să fac.

Uitându-mă la cum au început schimbările în viața mea, îmi dau seama că n-a fost cu fanfară, n-a fost cu show. Nu.

La mine schimbările au început cu momente în care am îndrăznit să cred că ceva mai mult e disponibil pentru mine. Iar clipele alea au fost scânteia de la care am pornit. A mocnit o vreme și a început după aia să iasă la iveală.

Momentul zero pentru mine a fost cel în care m-am întrebat: aș putea eu să fac asta? Iar răspunsul a fost: da, și l-am crezut (câteodată doar pentru o secundă).
​

Au fost momente în care răspunsul ăsta n-a venit de la mine, mai întâi l-am auzit din exterior:

Da, eu cred că poți să alergi 3, 7, 21 km.

Cred că o să îți iasă să faci Art your way.

Sigur să înveți mult din greșelile astea.

Mi-ar fi plăcut să cred eu asta, înaintea lor, însă sunt tare recunoscătoare că am în jur oameni care văd ei ceva, ceva ce mie nu mi-e clar de la început.

​

Poate că e ca atunci când se aprinde focul, câteodată scânteia vine din interior, însă e cu mai mult efort. Câteodată vine de la altcineva, care o are deja, că a aprins focul cu puțin timp înaintea ta.

​

Acum, la sfârșit de an, îmi dau seama că mi-ar fi plăcut să îndrăznesc mai mult și e tare enervantă senzația asta că m-am împiedicat singură.

Sunt sigură că curajul ăsta ar fi venit la pachet cu alte lucruri mai dificile și-s convinsă că n-ar fi fost un scut care să mă protejeze de orice, nu.
​

Choose your hard.
​

E dificil și să mă întreb cum ar fi fost totuși dacă aș fi îndrăznit mai mult? Cum ar fi fost dacă mi-aș fi găsit mai mult curaj să cred, să fac, să spun, să visez? Ce perspective mi-am închis fără măcar să am idee că am făcut asta?

​

Mda. Hai că mă duc să-mi mai fac un ceai cu portocale și scorțișoară.
​