Fu*king first times

Yeah…I dropped the F word. First.

Pentru că după ce am decis că voi începe să trimit Sunday drops m-am surprins confuză, agitată, blocată în întrebarea: cu ce încep? Sunt atâția oameni care fac asta deja, sunt atâtea povești…care e AIA bună?

Nu știu, însă mi-am dat seama că e important să încep, cu orice.

​

Recent am mers la o clasă de dans, îmi aminteam eu că îmi face plăcere să mă mișc în timp ce se aude muzică pe fundal și cumva mă descurc.

M-am echipat și m-am prezentat la oră. Eu și încă vreo vreo douăzeci de persoane care păreau cam la fel de rătăcite. Așteptam să înceapă, eu cu curiozitatea și cu naivitatea omului care n-are nici cea mai mică idee ce urmează.

Ne-a explicat instructorul ce urmează. O să facem niște secvențe de pași, primele vor fi mai ușoare după care vor crește în dificultate, iar la sfârșit le legăm pe toate și facem o coregrafie. Vom începe de fiecare dată cu dreptul, că pe stânga nu ar fi firesc și ne-am încurca.

Ne arată el prima dată și noi facem după aia.

Pfoa! Ce șmecherie, îmi zic. Foarte bine gândit. O să rup în două ora asta. Deja mă vedeam, nu chiar ca instructorul de pregătită (că sunt și modestă), dar pe aproape.

Ne-a arătat secvența de pași, evident cu pornire pe piciorul drept.

O complicăciune de combinații ba în dreapta, ba în stânga, ba un picior în aer, ba piruetă. Iar la sfârșit, a zis foarte detașat: asta e prima secvență.

Ce?! Ăla e începutul? Nu aia facem la sfârșit?

Ok, era greu. Era prima dată…dar măcar nu eram singură. Mai erau încă vreo douăzeci de oameni, începători și ei. Mă liniștea faptul că în mintea mea, eram toți în aceeași situație.

M-a ținut cam cinci secunde liniștea aia, pentru că atunci când am pornit “cu dreptul” eu am pornit cu “celălalt drept”, că mie îmi e firesc să mă duc spre stânga.

Drept – nu, celălalt drept. Stânga, piruetă, față, spate…balans.

Cam așa a fost vreo jumătate de oră. Cu fiecare pas diferența dintre unde eram eu și unde erau ceilalți părea mai mare. Cumva, mulți dintre ei reușeau să se sincronizeze și să rețină pașii iar eu mă plimbam de pe un picior pe celălalt, amețită, iritată și amuzată de neputința mea de a fi în rând cu ei.

Într-un moment de pauză, mi-a spus cineva: stai liniștită, așa eram și noi la început.

Say what?! Voi nu sunteți la început?! Mind blowing.

Știi momentele alea când se crapă cerul și se luminează dintr-o dată? Cam așa m-am simțit și eu atunci. M-am relaxat, am putut să mă amuz mai mult și să mă bucur de ce a mai rămas din ora aia deși tot n-am nimerit mereu să încep cu dreptul.

Fu*king first time și eu mă comparam cu oameni care fac asta de ceva vreme.
​

Unul dintre cele mai dificile momente la workshop-uri, e cel de dinainte de a pune prima culoare pe foaie. Se lasă liniște și văd cum toată lumea e concentrată, confuză și indecisă.

Cu pensula sau cuțitul de pictură în mână, analizează un entry point.

E un moment pe care eu îl anticipez, e “built in”. Știu că va fi acolo, sunt pregătită să sprijin unde/dacă e nevoie și aștept ca fiecare să treacă în felul ei peste el.

Îmi e mai ușor să văd asta, pentru că atunci când eu nu sunt implicată, am detașarea aia care îmi permite să observ, să înțeleg confuzia, să empatizez fără a mă bloca la rândul meu în avalanșa de gânduri și emoții care vin grămadă, ca o baghetă care dă cu freeze peste tot.

E mai simplu, pentru că acum știu că după ce vor pune prima culoare pe foaie, le va fi din ce în ce mai ușor să meargă mai departe, iar spre final îmi va fi greu să le întrerup pentru că vor fi tare absorbite de proces.

E fain să văd cum de la “mi-au zis că nu sunt în stare să fac nici măcar un punct” se ajunge la “nu-mi vine să cred că am făcut eu asta”.

Iar unul din insight-urile cu care au rămas la sfârșit de workshop, e ăsta: începutul a fost cel mai dificil, mi-a fost tare greu să mă decid de unde să încep, dar după aia a “curs”.

Fu*king first times.

​

M-am surprins în aceeași stare în perioada asta, după ce am decis că voi începe să trimit Sunday drops. M-am tot împiedicat, am dat cu stângul în dreptul în drumul meu spre laptop și înapoi, în încercarea de a mă aduna să scriu ceva.

Apoi mi-am amintit: it’s a fu*king first time.
E normal să fie aiurea și inconfortabil. Să fac primul pas e cea mai grea parte, însă am încredere că după primul, va deveni mai ușor.

Îmi va fi o idee mai familiar procesul…ca un drum pe care am mai mers și pe care încep să-l cunosc.

Puțin câte puțin.